Și-a presimțit moartea? Ce i-a spus Emiliano Sala unui coleg înainte ca avionul în care se afla să dispară

De: Cancan
Publicat: 22/01/2019 | 21:45

Avionul în care se afla Emiliano Sala este de negăsit! Fotbalistul pare să-și fi presimțit moartea și i-ar fi mărturisit unui coleg de-al său temerile sale în legătură cu zborul.

Căutările avionului în care se afla Emiliano Sala au fost suspendate de poliţia britanică pentru această noapte, astfel că se vor relua mâine după răsărit, scrie presa internațională.

”În cursul celor 15 ore de căutări, în care am folosit mai multe dispozitive atât aeriene cât şi navale, au fost găsite mai multe obiecte plutind în apă. Nu am putut confirma până la această oră dacă ele fac parte din aeronava dispărută. Nu am găsit nimic în legătură cu cei aflaţi la bord. Dacă au aterizat pe apă, şansele lor de supravieţuire sunt, din păcate, la această oră, extrem de mici. Două avioane şi o barcă încă efectuează căutări”, a anunţat Poliţia din Guernsey.

Cu puțin timp înainte de producerea tragediei, Emiliano Sala s-a fotografiat alături de colegi și a făcut imaginea publică pe internet.

Ultima imagine cu Emiliano Sala

Emiliano Sala, declarații cutremurătoare înainte de zbor

Presa internațională scrie, însă, că Emiliano Sala i-a mărturisit colegului Nicolas Pallois că zborul făcut cu aceeaşi aeronavă, un model Piper Malibu aparţinând propietarului lui Cardiff City, a fost „turbulent” şi că se teme pentru zborul înapoi, informaţie dezvăluită de fotbalistul lui Nantes jurnaliştilor din Hexagon şi preluată de englezii de la Daily Mail.

Avionul privat în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala a fost dat dispărut, luni seară, după ce s-a pierdut contactul cu controlorii de trafic în jurul orei 21.00. Operaţiunile de căutare au început în zona Alderney. Emiliano Sala, coechipier cu Ciprian Tătăruşanu la FC Nantes, se îndrepta spre Cardiff, unde semnase un contract cu echipa Cardiff City.

Două elicoptere, unul francez, cu baza la Cherbourg şi unul britanic, au început imediat căutările, dar le-au oprit la ora 02.00, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (vânt, valuri, vizibilitate redusă). Căutările au fost reluate la ora 08.00 şi continuă.