Noul antrenor al Universităţii Cluj, Marius Şumudică, a fost primit cu aplauze la primul antrenament.
Marius Şumudică a susţinut prima conferinţă la Cluj, unde a spus că nu a mai văzut atâţia jurnalişti nici când a jucat cu Vaslui în cupa UEFA. El a fost asaltat cu întrebări legate de modul în care a ajuns la Cluj.
Şumudică a recunoscut că a semnat contractul în biroul lui Florian Walter de la Bucureşti, dar că acesta nu mai are legătură cu echipa. ”Am semnat în biroul lui Walter cu Ioan Mărginean, căci acesta mai semnează câteva zile din partea clubului. Walter a vândut. Eu am vorbit la telefon cu unul din fraţii Bultoc, care m-a chemat antrenor. Acesta va veni luni la Cluj la meci. Vă spun că dacă ar mai fi fost Walter la echipă nu veneam. Nu pot fi antrenor la o echipă al cărei patron mai are o echipă la Ploieşti. Eu nu mă prostituez!”, a spus Şumudică.
Acesta a declarat că-şi doreşte să bată luni Rapidul. ”Chiar dacă e echipa unde m-am format şi am avut performanţe, i/am mai bătut. Acum sunt la U şi dau totul pentru aceste culori, alb negru”, a spus Şumi.