Şi-a măcelărit soţul şi acum şi-a aflat pedeapsa! Profesoara care şi-a tranşat partenerul şi a păstrat capul victimei acasă a primit sentinţa
Ana Zaharia, profesoara de geografie care şi-a tranşat soţul şi a păstrat capul victimei în casă, a primit decizia în cazul său. Femeia va fi nevoită să-şi petreacă următorii ani în spatele gratiilor.
În martie 2016, femeia a fost trimisă în judecată pentru omor calificat şi profanare de cadavre. La Tribunalul Neamţ, pe 6 octombrie 2016, femeia a fost condamnată la 15 ani şi 8 luni de închisoare, o pedeapsă mică, în comparaţie cu altele pentru crimă urmată de profanarea cadavrului.
Sentinţa din toamna anului trecut este explicabilă prin faptul că judecătorii au schimbat încadrarea în violenţă domestică şi profanare de cadavre.
Imediat s-a declarat apel, el judecându-se la Bacău. Aici, judecătorii au schimbat din nou încadrarea şi au mărit pedeapsa la 17 ani de închisoare. Având peste 60 de ani, Ana Zaharia va executa două treimi din pedeapsă, din care aproape doi ani fiind deja petrecuţi în arest preventiv.