„Și-a luat cartonaș galben” sau „a primit cartonaș galben”? Cum e corect şi de ce
Pentru mulţi dintre noi, titlul sub formă de întrebare ne face să zâmbim încă de la început, deoarece sensul expresiei este destul de limpede. Poate cineva din lumea sportului, un jucător de fotbal, de exemplu, să-şi ia singur din buzunarul arbitrului unul sau mai multe cartonaşe galbene? Fireşte că nu. Cu toate acestea, nu rare sunt cazurile, când din spusele unui comentator sportiv, fără a generaliza, invitat în studioul unei emisiuni sau aflat direct la masa presei pe stadion, iese construcţia inadecvată privitoare la un fotbalist: „Și-a luat cartonaş galben”.
Firește, cu scopul de a arăta că acesta a încălcat anumite regului ale fair-play-ului în desfășurarea partidei.
Este adevărat, penalizarea celui vinovat, măsurile disciplinare ce se impun, cum ar fi avertismentul verbal, cartonaşele, eliminarea rămân la decizia arbitrului, cel care, prin fişa postului, asigură buna desfăşurare a jocului alături de asistenţi şi de ceilalţi oficiali.
„Și-a luat cartonaș galben” sau „a primit cartonaș galben”? Cum e corect şi de ce
Revenind la tema articolului, ne propunem să justificăm ideea că întrebuinţarea structurii, să o numim locuţiune, „a-şi lua cartonaş galben”, eventual roşu, nu este sub nicio formă fericit acceptată de vorbitorii limbii române, cu atât mai mult de către cei care pretind că sunt vectori de opinie.
Să ne gândim puţin la înţelesul expresiei la care am zăbovit în mod special. Inserăm un exemplu, sub forma unei ziceri hazlii, afirmând: „Dă-mi, dom’ arbitru, cartonaşul galben şi să terminăm odată!”
Mai auzim în transmisiunile live că un antrenor „şi-a luat mii de înjurături” din partea suporterilor, fiindcă şi-au propus să-l umple de ocări pentru prestația sa. În același registru, încă un exemplu nefericit de exprimare al celor ce comentează întrecerile sportive: „Jucătorul X și-a luat un cot în figură de la adversarul Y, fapt care a dus la intervenția echipei medicale”.
Cum folosim expresia în afara sferei sportului
Ieşim din sfera sportului şi mutăm analiza pe stradă, printre oamenii obișnuiți. Poți auzi, fără să vrei, o relatare a unei doamne. Aceasta îi povestea alteia că un tânâr, pentru că l-a insultat pe un altul, „și-a luat o serie de pumni în cap, de nu mai știa ce se întâmplă cu el”. Prin urmare, acel tânăr a făcut în așa fel, încât și-a tras singur pumni în cap.
Situație similară cu aceea privitoare la cartonașul galben. Sigur că acest „și” (pronume reflexiv), care nu are ce căuta aici, trebuie să-și găsească locul cuvenit în locuțiuni verbale de tipul: „și-a luat tălpășița/catrafusele”, tradusă prin „a pleca foarte repede dintr-un loc/a o șterge”; „și-a luat lumea în cap”, cu sensul de „a pleca rătăcind prin lume” etc.
Să lămurim odată pentru totdeauna că nimănui nu-i este pe plac să audă că în meciul dintre două echipe un jucător „și-a luat cartonaș galben”. Este foarte simplu ca expresia „și-a luat”, pentru că nu el și l-a acordat, să iasă din gândirea oricui dorește să-l pună în context. În corecta sa formulare: „Fotbalistul a primit pe drept cartonașul galben ce se impunea”.
Întărim argumentul reproducând un fragment redactat cât se poate de corect din gsp.ro: „Mioveni, 15 aprilie 2022. În primele 25 de minute destul de liniștite ale partidei CS Mioveni-Dinamo (…), Steliano Filip a comis 4 faulturi, dintre care 3 au fost sancționate de arbitrul Adrian Cojocaru. La ultimul dintre ele, căpitanul lui Dinamo a primit și cartonaș galben”.