Si-a lovit prietenul cu cana in cap si l-a ucis! Criminal la 12 ani
Un pusti de doar 12 ani din comuna bacauana Motoseni este acuzat de lovitura cauzatoare de moarte. In urma cu doua saptamani, Constantin Moraru l-a lovit in cap pe prietenul sau, George Mihalcea, de 14 ani, cu o carafa de vin, pe motiv ca, spune unul dintre martori, lui George i-ar fi mirosit picioarele.
Atunci, baiatul lovit nu a realizat ce i se intampla si a dat fuga in vecini, unde a apucat sa-i povesteasca unui cioban ce a patit. Apoi si-a pierdut cunostinta. George a fost transportat imediat la spital, unde a fost internat in coma de gradul IV, si, pana miercuri seara, cand a murit, doar aparatele l-au mentinut in viata. Cei doi copii provin din familii dezorganizate si de mai multa vreme se aciuasera in casa unui cioban din comuna, la care munceau in schimbul hranei si a unui adapost. Cazul este unul in premiera in ultimii ani pentru anchetatorii din Bacau, care nu il pot trage la raspundere penala pe agresor, din cauza varstei sale. Momentan, el este internat intr-un centru de minori.