Si-a facut toata clasa testele de gripa porcina

De: Cancan
Publicat: 02/06/2009 | 00:00

INGRIJORARE. Cristian Ionita ne-a aratat fotografia cu fostii sai colegi, suspecti ca si el de gripa porcina Cazurile de gripa porcina iau amploare. Noul virus a fost depistat la inca doua romance, o femeie de 28 de ani si mama acesteia, de 56 de ani. Iubitul tinerei a fost internat aseara, iar alte 70 de persoane sunt suspectate ca ar fi contractat virusul. Ionela Chircu Tanara, de profesie avocat, absolventa de master la Sorbona si unul dintre consilierii Guvernului Romaniei in privatizarea Petrom, este stabilita de sase ani in SUA si a venit in tara pe 29 mai, de la New York, doar pentru cateva zile. Sambata seara, femeia a petrecut impreuna cu fostii colegi de clasa si profesori de la Liceul „Mihai Viteazul” intr-un restaurant de lux din Bucuresti, unde au sarbatorit cu totii cei zece ani de la absolvirea liceului. Dupa petrecere, insa, femeia a ajuns la spital, cu simptome specifice gripei porcine. Testele de laborator efectuate de catre Centrul National de Referinta pentru Gripa din cadrul Institutului Cantacuzino au confirmat, ieri, existenta virusului gripal A(H1N1). Vestea ca avocata este internata din cauza gripei porcine i-a panicat pe fostii ei colegi si profesori. In jur de 30 de persoane care au luat contact cu ea s-au prezentat ieri la camera de garda a Institutului de Boli Infectioase „Matei Bals”, unde sunt internate cele doua paciente pentru investigatii medicale. „Desi ma simt bine, vreau sa ma asigur ca nu am nimic”, ne-a spus Cristian Ionita, un fost coleg de clasa al bolnavei. Numarul persoanelor care au intrat in contact cu avocata gripata ajunge, insa, la 70. Dintre acestea, 14 sunt rudele ei si vecinii de scaun din avion. Toti sunt izolati la domiciliu timp de sapte zile si, in cazul in care vor prezenta simptomele gripei porcine, vor fi internati. Ieri dupa-amiaza a fost spitalizat si prietenul tinerei, care avea simptome specifice. Planurile avocatei de a se intoarce in aceste zile in SUA au cazut. Toti trei vor mai ramane in spital cateva zile. Potrivit medicilor, starea de sanatate a femeilor este favorabila in urma tratamentului antiviral administrat. Medicul care a descoperit primul caz de gripa porcina din Romania este sanatos

S-a intors la serviciu!

Cristina Stanciu, medicul care a descoperit gripa porcina in Romania, s-a intors ieri la locul de munca dupa ce analizele pe care le-a facut la Institutul „Matei Bals” din Capitala au iesit negative, ceea ce inseamna ca este sanatos. Doctorita a fost testata deoarece a fost primul cadru medical care a intrat in legatura cu Liliana Crisan, femeia diagnosticata cu virusul ucigas. Liliana a mers la consult la Clinica Medlife, a stat la aproape un metru de doctor, si i-a spus doctoritei ca o doare toata carnea, crezand ca este vorba de o gripa banala. Doctorita insa a trimis-o la spital pentru analize, acolo unde a fost diagnosticata cu gripa porcina. (B.V.)

Doi ani de puscarie pentru cei care nu declara simptomele

Romanii care se intorc din SUA, Canada sau Mexic si au simptome de gripa, dar refuza sa le treaca in formularele speciale din aeroport sunt pasibili de o pedeapsa cu inchisoarea intre o luna si doi ani, a anuntat ministrul Sanatatii, Ion Bazac.