Si-a facut gard din doua tiruri pline cu schiuri uzate

De: Cancan
Publicat: 19/06/2011 | 00:00

Ciudatenia de la poarta omului, atrage privirile soferilor aflati in trafic, dar provoaca si discutii intre vecini. Omul este insa linistit si spune ca, pana la urma, strategia sa de marketing a dat roade si se asteapta la mai multi turisti in sezonul de iarna viitor.

Ion S. detine mai multe spatii de cazare in zone montane si de ani de zile se confrunta cu o problema: reciclarea schiurilor uzate ! Cunoscand din Italia ca problema este imposibil de rezolvat, schiurile avand in compozitie o serie de materiale nereciclabile, iar costurile pentru eliminarea acestor deseuri ar fi fost foarte mari, a luat decizia de a le transforma in ceva util. Asa ca le-a insirat in fata unor proprietati ale sale, facandu-si cel mai colorat gard din Bumbesti- Pitic si din Novaci.

„Trebuia sa fac ceva cu schiurile astea sa le reciclez. In Romania nu exista nici o firma specializata in reciclarea schiurilor si atunci le-am gasit utilitatea asta. Sunt unele modele care au aparut acum doi ani dar au fost folosite intens la inchiriere si ca sa mentin un standar ridicat pentru oameni, le-a inlocuit. Ganditi-va cata cherestea trebuia sa fac eu. Asa am gasit o metoda ecologica”, sustine proprietarul schiurilor.