O tânără a avut parte de o surpriză de proporții după o scurtă vizită la second-hand-ul ei preferat. Atenția i-a fost atrasă de un colier colorat, pe care l-a și cumpărat pentru suma de numai doi dolari. Însă, când a ajuns acasă și a cercetat originile bijuteriei a rămas fără cuvinte. Se pare că piesa valora de 1500 de ori mai mult și a fost realizată de o celebră sculptoriță.
Jess Smith, o tânără de 23 de ani din Pittsburgh, Pennsylvania, este protagonista unei întâmplări care i-a suprins pe mulți. Aceasta are o pasiune pentru cumpărături, iar recent a trecut pragul second-hand-ului ei preferat. Căuta câteva piese vestimentare, însă atenția i-a fost atrasă de un colier neobișnuit. L-a cumpărat, iar când a ajuns acasă a aflat că bijuteria este o piesă de valoare.
(CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ URIAȘĂ PENTRU O FEMEIE CARE A CUMPĂRAT CU 4 DOLARI UN TABLOU DE LA ANTICARIAT. CE VALOARE ARE, DE FAPT, OPERA DE ARTĂ)
Intrigată, tânăra a decis să cumpere colierul și a plătit pentru el doar doi dolari. Imediat cum a ajuns acasă Jess a căutat pe Google, intuind că în spatele bijuteriei se ascunde o poveste interesantă. Așa a descoperit-o pe sculptorița Aaronel deRoy Gruber, ale cărei lucrări păreau asemănătoare.
Ulterior, tânăra a aflat că în Pittsburgh există și o fundație de artă care-i poartă numele, așa că a decis să meargă direct la sursă pentru a afla dacă lanțul este autentic sau nu. Directorul fundației a confirmat originile colierului și a mai venit cu altă veste bună pentru Jess. Se pare că acesta valorează 3.000 de dolari.
Tânără a fost surprinsă când a aflat adevărul și a împărtășit întreaga povestea cu urmăritorii săi de pe TikTok. Povestea acesteia a devenit virală, iar mulți au fost cei care au sfătuit-o să vândă colierul. Însă, aceasta a refuzat, iar în schimb l-a împrumutat fundației pentru a-l expune împreună cu celelalte piese semnate de sculptoriță.
„Când am văzut această piesă în magazin, m-am gândit că este ceva interesant de purtat, dar acum știu că este o bucată de istorie”, a spus Jess, în mediul online.