Și-a bătut nevasta de la o oală de mâncare! Cum a fost pedepsit bărbatul violent din Iași
Un bărbat din județul Iași și-a bătut soția pentru că nu-i făcuse de mâncare și a ajuns, astfel, pe mâna oamenilor legii. A recunoscut totul la audieri!
Valentin Bulbașa, bărbatul violent din comuna Ciurea, județul Iași, a recunoscut la audieri că și-a agresat nevasta, de asemenea și motivul de unde a plecat scandalul, potrivit bzi.ro. Iar magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus amendarea penală a lui. „Instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul Valentin Bulbașa, cu privire la comiterea infracțiunii de violență în familie. Îl condamnă pe inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500 de lei. Constată că persoana vătămată E.G.B. nu s-a constituit parte civilă”, au precizat judecătorii ieșeni. Sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată cu apel. (CITEȘTE ȘI: OANA ZĂVORANU A REACȚIONAT! CE A SPUS VEDETA DUPĂ CE ÎN PRESĂ AU APĂRUT DETALII DESPRE FAPTUL CĂ PEPE A FOST VIOLENT CU FOSTA SOȚIE)
Și-a bătut nevasta de la o oală de mâncare! Cum a fost pedepsit bărbatul violent din Iași
Procesul lui Valentin Bulbașa (44 de ani) a început pe 8 septembrie 2020. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au trimis la instanță acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu individul acuzat de violență în familie. „Pe 4 iulie 2019, în jurul orei 17:00, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit-o pe soția sa, aplicându-i două lovituri în zona feței. Astfel, au fost produse leziuni traumatice constând în echimoză și tumefacții, a căror gravitate a fost evaluată la 1 – 2 zile de îngrijiri medicale”, au afirmat anchetatorii ieșeni. (NU RATA: FEMEILE DIN RUSIA PLEDEAZĂ PENTRU O LEGE ANTI-VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE! MARGARITA, FEMEIA CĂREIA SOȚUL GELOS I-A TĂIAT BRAȚELE CU TOPORUL, LE SUSȚINE NECONDIȚIONAT)
Oamenii legii au precizat că Valentin Bulbașa a locuit împreună cu soția sa, cei doi copii și tatăl său, până pe 4 iulie 2019, în satul Ciurea. Pe 4 iulie 2019, în jurul orei 8:00, instalatorul a mers la muncă. Acesta a revenit acasă în jurul orei 16:30, fiind în stare de ebrietate, potrivit anchetatorilor. „În acest context, în momentul în care a trecut prin bucătărie, inculpatul i-a transmis soției sale faptul că vrea să mănânce. Între cele două persoane a izbucnit un conflict. Partea vătămată i-a transmis inculpatului să-și pregătească singur de mâncare, pentru că ea nu are timp. Inculpatul a început să îi adreseze soției sale cuvinte și expresii jignitoare, ulterior lovind-o în zona feței de două ori, după care a ieșit din locuință. Pe 5 iulie 2019, E.G.B. a mers la Institutul de Medicină Legală Iași, fiind emis la aceeași dată certificatul medico-legal care atestă faptul că persoana vătămată a suferit leziuni (echimoză și tumefacții) care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și pot data de pe 4 iulie 2019, fiindu-i necesare 1 – 2 zile de îngrijiri medicale pentru recuperare”, au adăugat oamenii legii.
„În momentul în care m-am întors acasă, soția mea avea bagajele pregătite în dreptul ușii de acces, cu intenția de a pleca de acasă”, a precizat Valentin Bulbașa.