Cosmin Olăroiu şi Mircea Lucescu sunt cei mai bogaţi antrenori români, ambii având averi de circa 25 de milioane de euro. În timp ce Mircea Lucescu a lucrat nu mai puţin de 12 ani pentru Şahtior Doneţk, acest lucru datorându-se şi relaţiei extraordinare pe care o avea cu patronul Rinat Ahmetov, Cosmin Olăroiu a antrenat, cea mai mare parte a carierei, din 2007, în Emirate. De unde nu s-a întors nici el cu mâna goală, ci, printre altele, cu două super-maşini, cadou de la preşedintele lui Al Ahli. Aflat, la un moment dat, în cărţi să preia „naţionala” în locul germanului Daum, Oli este acum tot mai departe de postul de selecţioner. Motivul principal ar fi că FRF nu i-ar mai putea satisface pretenţiile financiare, de vreme ce şeicii pentru care lucrează l-au „îngropat” efectiv în munţi de bani. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă azi, în exclusivitate, imagini cu bolizii de lux pe care Olăroiu i-a primit cadou de la patronul. Şi asta nu e decât o mică parte din luxul în care se răsfaţă antrenorul la arabi. (CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV! Primele imagini cu Olăroiu după ce medicii l-au ”externat”)
Decizia lui Cosmin Olăroiu de a pleca în Emiratele Arabe Unite după ce a ajuns cu Steaua într-o semifinală de Cupa UEFA s-a dovedit cea mai bună pe care o putea lua. Olăroiu a devenit unul dintre cei mai de succes tehnicieni de acolo, cucerind de patru ori titlul de campion. Pe lângă cele patru titluri din Emirate, Oli a cucerit şi un titlu de campion al Arabiei Saudite, cu Al Hilal.
Oli a încasat în Golf salarii de câteva milioane de euro pe an, lucru care a şi dus la averea sa de circa 25 de milioane de euro. Mai mult decât atât, Oli a dezvoltat şi o relaţie foarte bună cu preşedinţii de club de la echipele la care a evoluat, preşedintele lui Al Ahli spunându-i antrenorului român că este „fratele” lui.
Relaţia foarte bună cu preşedintele lui Al Ahli a făcut şi ca Olăroiu să primească în dar două super-maşini, înmatriculate în Dubai. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă oferă în exclusivitate imagini cu cei doi bolizi de lux. Unul dintre ei este un Rolls Royce Wraith negru, estimat la circa 270.000 de euro, iar celălalt un Mercedes Brabus, de aproximativ 260.000 de euro. În total, valoarea lor trece, prin urmare, de jumătate de milion de euro. Oli a adus cu el în ţară maşinile cu număr de Dubai, care îi impresionează pe toţi cei care le întâlnesc. (VEZI ŞI: Fabulos! Fostul antrenor al Stelei s-a întors ”blindat” de la arabi”. Şeicul” poartă la mână un ceas Richard Mille de… 179.000 $!)
Olăroiu a povestit la întâlnirea pe care a avut-o cu antrenorii înscrişi la Cursul Pro că a vrut să plece de la Al Ahli deoarece conducătorii aduceau jucători peste capul lui. Aceeaşi situaţie o întâlnise şi la Al Ain, iar românul îi informase pe conducătorii acelui club că va lua campionatul cu ce jucători îi vor aduce ei, dar că sezonul următor va pleca, lucru care s-a şi întâmplat. Ei bine, deranjat că, în ciuda clauzei pe care o pusese la semnarea contractului cu Al Ahli, conducătorii tot aduceau jucători fără să-i ceară părerea, Oli i-a spus preşedintelui clubului că vrea să plece.
Oli le-a relatat antrenorilor români şi ce replică i-a dat preşedintele clubului: „Tu eşti prietenul meu, eşti fratele meu, cum poţi tu să mă laşi pe mine, ajută-mă!”. Ei bine, iată că ajutorul pe care Oli i l-a acordat „fratelui” său arab nu a rămas nerăsplătit, iar antrenorul român a primit cadou super-maşinile despre care vă spuneam mai sus, Rolls Royce-ul Wraith şi Mercedes-ul Brabus. (VEZI AICI: Imagini în premieră cu vila fabuloasă a lui Cosmin Olăroiu de la Snagov)
Olăroiu le-a mai spus antrenorilor români prezenţi la Cursul Pro că pe parcursul carierei de tehnician eşti nevoit să faci anumite compromisuri. Oli le-a dezvăluit acestora că „cel mai greu, dar şi cel mai frumos a fost să lucrez cu Gigi Becali”.
Recent, şeicul Mohammed bin Rashid, conducătorul oraşului Dubai, a decis ca cele trei echipe din oraş, Al Ahli, Al Shabab şi Dubai Club să fuzioneze şi să formeze clubul Shabab Al Ahli Dubai. Antrenorul clubului este tot românul Cosmin Olăroiu.