Si-a abandonat masina pentru metrou

Bucuresti, august, pe la orele pranzului. Soarele soare, caldura caldura, aerul… sa-l tai cu cutitul, si mai multe nu. Pe peronul statiei de metrou Petrache Poenaru, cei cativa calatori aproape doborati de canicula se uita lung dupa o duduita draguta si zvelta, dar „mascata” de sus pana jos, cu ochelari de soare, palarie si fusta pana-n pamant. Cin’ sa fie, cin’ sa fie… Surazatoare, duduita isi da jos ochelarii si, iaca, cine sa fi fost, Giulia! Cum care Giulia? ii da coate o tinerica prietenului de langa ea. Cantareata, draga, nici atat nu stii… A, pai, daca nu canta „metale grele”, ce sa stii tu! Las’ ca-ti zic eu, ea e, parol!