În urma mai multor speculaţii cum că n-ar mai forma un cuplu cu artistul Speak, fosta prezentatoare TV Adelina Pestriţu a făcut publică o primă dovadă că totul ar fi, de fapt, adevărat.
Chiar dacă niciunul dintre ei nu au dorit nici măcar să facă vreun comentariu cu privire la stadiul în care se află relaţia lor, iată că Adelina Pestriţu pare să fi dat primul semn că ea şi Speak, pe numele său real Ştefan Sprianu, nu mai sunt împreună. O perioadă, cât fosta prezentatoare TV a fost plecată în Maldive, acolo unde a lucrat la un proiect, situaţia dintre ei a fost incertă. Tot de pe atunci gurile rele au început să spună că s-ar fi produs ruptura.
Cu doar câteva ore în urmă, Adelina Pestriţu a făcut publică o imagine, pe contul său de Instagram, în care apare desculţă şi cu zâmbetul pe buze, iar alături de respectiva poză, ea a scris „In a special relationship with me“ (n.r.: „Sunt într-o relaţie specială cu mine“). Imediat ce au văzut fotografia, fanii Adelinei au început să îşi pună întrebări, iar pe buzele multora a stat următoarea: „Gata, te-ai despărţit de Speak?“.