VIOREL CATARAMĂ a vorbit despre drama prin care a trecut soţia sa, după ce VICA BLOCHINA a defăimat-o
Viorel Cataramă a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut soţia sa, din cauza procesului cu Vica Blochina. Se pare că acuzaţiile blondei au afectat-o pe Adina din toate punctele de vedere.
„Adina a suferit foarte mult pe două planuri, şi emoţional şi material. Vreau să vă spun şi vreau să fie clar pentru toţi telespecatorii, în momentul în care are loc o campanie de aproape doi ani, aproape zi de zi, de calomnie, de dezinformare, de mincună, făcută de o persoană agreată şi căreia i s-a oferit spaţiu nelimitat pentru a debita toate lucrurile care s-au întâmplat, clinica a avut de suferit enorm. Afacerea a avut de suferit, iar pierderile au fost foarte mari. Din punct de vedere emoţional, Adina a suferit la fel de mult, poate chiar mai mult. După ce munceşti o viaţă, după ce faci o facultate grea, 6 ani, dupa ce faci toate stagiile de la rezidenţiat până la profesor, până la a avea propria ta afacere, toate acestea au fost puse sub semnul întrebării de o persoană care s-a dovedit în urma unui proces că nu a făcut altceva decât să mintă”, a povestit Viorel Cataramă.