Un actor de seriale şi-a împuşcat mortal soţia în faţa copiilor săi! Motivul este incredibil
Starul american, în vârstă de 53 de ani, riscă să primească o condamnare de 40 de ani de închisoare. Sentinţa din acest proces va fi pronunţată pe 10 iunie. Procurorul-adjunct Tannaz Mokayef a declarat în faţa juraţilor, în pledoaria sa finală, vineri, că Michael Jace era ”obsedat” de soţia lui, care a încercat să îl părăsească, după ce el o acuzase de infidelitate.
Avocaţii lui Michael Jace au recunoscut că actorul şi-a împuşcat soţia, de două ori, atunci când aceasta se afla cu spatele la el, pe 19 mai 2014, însă au insistat asupra tezei omuciderii involuntare.
Nehemiah, fiul în vârstă de 10 ani al cuplului, a depus mărturie şi a spus că şi-a văzut tatăl aducând-o pe mama lui, April – campioană de atletism – în sufrageria vilei lor, aflată în cartierul rezidenţial Hyde Park din Los Angeles.
”Tatăl meu i-a spus: «Dacă îţi place să alergi, atunci aleargă spre Rai!». Apoi a împuşcat-o”, a declarat Nehemiah Jace în faţa juraţilor.
Într-un interviu preînregistrat, difuzat în sala de tribunal, Michael Jace a declarat poliţiştilor americani că ţinea în mână o armă de foc în momentul în care soţia lui a venit acasă, după un meci de baseball, cu fiul lor cel mare. Ea s-a aruncat asupra lui, încercând să îl dezarmeze, a spus Michael Jace, iar el a vrut să o împuşte ”doar în picior”, nu să o ucidă. Actorul a dezvăluit, de asemenea, faptul că a consumat alcool în acea zi.
Michael Jace a devenit cunoscut graţie rolului poliţistului Julien Lowe, un bărbat cu convingeri profund religioase, creştine, torturat de propria-i homosexualitate, în serialul ”The Shield”, difuzat de postul de televiziune FX din 2002 până în 2008.