Lumea artistică românescă a fost lovită vineri după amiază din nou. Mircea Albulescu, marele actor român, a murit în jurul orei 1, la 81 de ani, din cauza unor probleme cardiace.
Cătălin Sava, Contributor la Republica.ro, a fost martorul unei întâmplări incredibile. Acesta a povestit cum l-a văzut pe Mircea Albulescu, în ultimile clipe din viaţă, trecând încet strada în timp ce se ducea la spital, acompaniat de un cor de claxoane şi înjurături.
„Un bătrân înalt traversează foarte greu, de-abia merge. A rămas ultimul pe trecere. Instantaneu, claxoane. Multe, un cor cacofonic. Un tânăr din dreptul meu, mai tânăr ca mine, pe banda 1, înjură lung şi apăsă claxonul cu faţa tumefiată. Se aud şi alte sudălmi. Bătrânul se întoarce, nedumerit, cu o expresie deznădăjduită pe chip. E Mircea Albulescu. De-abia merge. Maşina din faţa mea demarează în trombă, foarte aproape de el, şoferul ţipă ceva neinteligibil, coloana se pune în mişcare, actorul e pe trotuar, dar încă se mai aud claxoane, cei din spate se grăbesc. Mi se face ruşine. Şi eu claxonez uneori maşina din faţă la semafor. Şofer de Bucureşti. Mitică.
Azi dimineaţa primul lucru care îmi apare în feed e videoclipul cu smerenia, al lui Dan Teodorescu. Foarte şeruit şi comentat. Mă gîndesc la formatorii de opinie care apar în el. Imediat, cineva de la TVR postează că a murit Mircea Albulescu. Mă gîndesc la întîmplarea de ieri, de pe trecerea de pietoni de la Romană. Oare şi creştinii ăia au aflat smerenia în spaţii mici, de lemn ?”, a scris Cătălin Sava.
Mircea Albulescu a ajuns ieri, după ora 16.00, la Spitalul Floreasca. Acuza probleme cardiace. Azi noapte, la ora 1, a fost constatat decesul. În urmă cu doi ani, Mircea Albulescu a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.