A fost mare scandal în urma unui eveniment la care au participat zeci de vedete printre care se numără și Andreea Marin sau Oana Roman. Se pare că aspectul care i-a deranjat pe cei care au aflat de evenimentul cu pricina a fost faptul că s-a servit sushi de pe o…femeie goală, lucru ce li s-a părut imoral multora.
Recent a avut loc un eveniment care i-a lăsat pe mulți cu un gust amar, un eveniment organizat în vederea aniversării unui lanț de saloane de înfrumusețare, la care au participat numeroase vedete din showbizul nostru. În urma evenimentului, însă, a ieșit mare scandal!
Motivul nemulțumirii? O fată aproape goală, așezată pe o masă pe post de suport pentru platourile de sushi, din care vedetele sosite la eveniment aveau să se servească. Internauții au condamnat acest lucru, deși practica numită Nyotaimori a fost des întâlnită la petrecerile considerate ”de fițe”, iar unii chiar au fost încântați de ea.
Oamenii au considerat acest lucru total nepotrivit, mai ales pentru Oana Roman, cea care a venit la eveniment însoțită de fiica ei. Pe contul ei de Facebook, Oana Pellea a condamnat gestul organizatorilor, spunând că nimeni nu ar trebui să încurajeze așa ceva.
”Cum să validezi așa ceva? Cum sa participi la eveniment, sa vezi asta și să nu iei atitudine? Mi se pare IREAL! Imoral, degradant, inimaginabil…. Au fost vedete invitate. Vedete ce s-au servit de pe “femeia -platou”…a scris Oana Pellea.
Foarte mulți au fost de acord cu spusele Oanei Pellea, așa că au condamnat gestul celor care s-au gândit la o asemenea modalitate de a servi sushi.
„Oh, Doamne! ”Fiindcă banul și puterea sunt pericole morale / Cocalari…” au fost două dintre comentariile pe care le-au lăsat aceștia, la postarea distribuită de Oana Pellea.