Deşi a fost extrem de discret după despărţirea de fosta soţie a lui Liviu Vârciu, Speak pare decis să nu mai păstreze tăcerea în privinţa relaţiei care s-a rupt brusc după doi ani şi jumătate, tocmai atunci când fanii celor doi se aşteptau să-i vadă căsătoriţi.
Din nefericire, chiar dacă fostei sale iubite pare să-i meargă tot mai bine, fiindcă nu dă vreun semn că ar suferi după Speak, nu acelaşi lucru se poate spune despre cântăreţ. Deşi la început s-a „îngropat” în muncă, acum Ştefan pare să fi intrat într-o stare adâncă de depresie.
În urmă cu puţin timp, cântăreţul a postat pe contul lui de Instagram o imagine cu mesajul: „Îmbrăţişările ucid depresia, te eliberează de anxietate şi îţi ajută sistemul imunitar”, adăugând apoi „Aha! Deci asta era…”. Fanii au reacţionat imediat, începând să-l încurajeze. „O să treacă, Speak, crede-mă că o să treacă…”, a fost unul dintre mesajele primite de Speak.
(Georgiana Laciu)