În ultimul timp, Raluca Bădulescu s-a transformat total, asta după ce a reuşit să slăbească mai bine de 70 de kilograme după operaţia de micşorare a stomacului.
Fire puternică şi nonconformistă, Raluca ştie întotdeauna ce vrea de la viaţă, iar acum şi-a dorit o cununie religioasă în linişte, alături de persoanele apropiate, iar visul i s-a împlinit. Raluca Bădulescu şi Florin Stamin au spus un „Da!” hotărât, în faţa preotului, iar naşi le-au fost Marcy şi Horia Constantinescu, cel care îi este prieten de ani de zile blondinei. La eveniment au mai fost prezenţi şi Adrian Năstase, alături de iubita sa, în calitate de cavaler, respectiv domnişoară de onoare.
Însă, surprizele nu se opresc aici! Cu toate că au făcut cununia religioasă, petrecerea de după nuntă va avea loc abia în… 4 septembrie! Raluca şi-a dorit o perioadă între evenimente pentru a se putea bucura aşa cum trebuie de ele. La petrecere s-au anunţat câteva sute de invitaţi. Blondina a făcut în urmă cu şapte ani cununia la primărie, apoi a făcut logodna la biserică, pentru a putea fi naşă la o cununie, iar acum a decis că este momentul pentru a ajunge în faţa altarului.
„Suntem doar noi şi cavalerii de onoare, am vrut să fie doar momentul nostru, între noi, naşi şi Dumnezeu!”, a declarat Raluca Bădulescu, atunci când a fost întrebată de ce a dorit să facă totul în atât de mare secret. „Azi este prima zi de familie împreună, fix acum cinci ani, în aceeaşi zi, se cununau şi naşii noştri!”
(Georgiana Laciu)