VICTOR SLAV rămâne încă ”legat” de ANDA ADAM! I-a făcut un cadou de zeci de mii de euro, însă…
Slav a împrumutat în urmă cu şase ani 170.000 de franci elveţieni, pentru iubita lui de atunci, Anda Adam. Cum cântăreaţa nu avea carte de muncă, nu a putut face împrumutul pe numele ei. Victor s-a oferit să o ajute, iar acum, chiar dacă sunt despărţiţi, cei doi se sprijină reciproc. Anda plăteşte creditul, iar iubitul Biancăi Drăguşanu o ajută pe partea legală. Cum francul a crescut, ratele au ajuns să depăşească 1.000 de euro pe lună, iar Slav a dat anul trecut în judecată banca. În aprile anul acesta, judecătorii i-au dat câştig de cauză. ”Admite în parte acţiunea. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei stipulate la art. 5.1 din Contractul de credit nr… respectiv prevederea contractuală referitoare la modificarea dobânzii în funcţie de variaţia marjei, conform deciziei băncii. Obligă pârâta să recalculeze dobânda datorată de reclamant, începând cu luna iulie 2008 până în prezent, conform formulei stabilite iniţial prin contractul de credit, Libor la 3 luni + marja de 4,3 puncte procentuale şi să emită un nou grafic de rambursare în consecinţă.
Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în plus, cu titlu de dobândă, de la data încheierii contractului de credit până în prezent, ca urmare a modificării dobânzii curente în funcţie de variaţia marjei, conform deciziei băncii, peste valoarea de 4,9 puncte procentuale pe an”, se arăta în decizia instanţei. Deşi Slav are de luat de la bancă peste 30.000 de euro, bani care i se cuvin Andei, având în vedere că ea plăteşte ratele, cadoul va trebui să mai aştepte. Şi asta pentru că banca a atacat cu apel decizia instanţei de fond, iar până acum nu a fost fixat primul termen de judecată.