CANCAN.ro a aflat că Lidia Buble şi Răzvan Simion au avut discuţii aprinse după ce artista şi-a dat cu părerea despre creşterea celor doi copii pe care prezentatorul TV îi are cu soţia sa, Diana Simion.
Lidia Buble este cântăreaţă, iar asocierea cu Adi Sînă chiar i-a adus un plus de imagine, mai ales că la început nu o cunoştea nimeni şi nici nu avea cântece cu care să fi dat lovitura. Chiar şi aşa, în ultima vreme, declaraţiile vedetei s-au rezumat la viaţa persoanlă, mai degrabă la familia lui Răzvan Simion, iubitul ei mai celebru care a făcut-o şi mai cunoscut-o în România. Ca o paranteză, trebuie să recunoaştem că Lidia Buble este mult mai solicitată atât la tv, cât şi pe scenă după ce s-a aflat că avea o relaţie adulteră (pe atunciă, pentru că Răzvan încă locuia cu soţia) cu matinalul de la Neatza. Aşadar, pentru că tot a comentat despre cum îşi lasă iubitul să-şi viziteze cei doi copii, lucru care a scos-o din minţi până şi pe Diana, care a ţinut să precizeze că împreună cu (încă) soţul ei au copii de crescut, nu doar de vizitat. Ce nu se ştie este că Lidia a fost certată chiar de Răzvan acasă, după ce declaraţiile au făcut furori în presă, dar şi printre prieteni. Mai rău este că Ianca, fetiţa de 12 ani a lui Răzvan cu Diana, este destul de mare ca să poată căuta pe internet informaţii despre tatăl ei, iar articolele despre el şi Lidia sigur nu-i vor pica bine micuţei.
CANCAN.ro a aflat că Lidia Buble a fost pusă la zid de Răzvan, deoarece pentru el copiii sunt cei mai importanţi, iar pe Ianca (12 ani) si Tudor (7 ani) îi pune în faţa tuturor. Mai mult, matinalul ar fi încercat să-şi împace soţia, care nu mai vrea sub nicio formă să audă de o relaţie cu cel care a înşelat-o cu o tânără de 22 de ani, după 15 ani de mariaj. Noi am aflat că Răzvan a încercat de mai multe ori să se întoarcă la Diana, care nu l-a ma putut ierta pentru cele întâmplate. Mai mult, cei doi foşti parteneri de viaţă, actuali soţi, s-au mai întâlnit în baruri alături de prieteni, nu doar de 8 Martie, cum a declarat Lidia Buble, ci şi în alte zile.