Vinerea trecută Sore a adus pe lume o fetiţă minunată, pe care şi-a dorit-o foarte mult. Are o săptămână de când o strânge la piept şi încă nu-i vine să creadă că este mămica unei făpturi atât de gingaşe!
Sore le-a povestit fanilor ei, în câteva cuvinte, multitudinea de senzaţii şi sentimente noi care o încearcă de când a devenit mămică.”Încă nu m-am dezmeticit şi am impresia că trăiesc un vis. S-au făcut deja cinci zile de când adorm şi mă trezesc cu gândul către Erin, pe care o cunosc, o simt, o miros şi strâng la pieptul meu cât de des se poate. Mă trec zeci de sentimente noi, mă simt o mamă leoaică, dorm noaptea cu un ochi deschis, o privesc de sute de ori pe timpul zilei şi mă minunez că EA e a mea. O făptură atât de gingaşă, cuminte, cu un zâmbet ştrengar, buze groase şi ochi migdalaţi. Mă simt cea mai norocoasă pentru că m-a ales să îi fiu mamă şi abia acum am înţeles ce înseamnă să plângi de fericire, cu adevărat. Iubirea ce o simt acum în mine nu cunoaşte limite. Revin cu povestea zilei în care ne-am cunoscut, cât de curand… (cum fug la papa, nani etc)”a scris Sore pe blogul ei. (Gabriel Niculescu)