Simona Traşcă a declarat în nenumărate rânduri că visează să aibă un fund bombat, la fel ca al vedetelor de la Hollywood.
În ultima vreme, blondina s-a interesat cum ar putea să îşi mărească posteriorul chirurgical, a aflat că trebuie să ia câteva kilograme în greutate pentru operaţie, dar îngrăşatul a adus-o în pragul depresiei.
”Sunt foarte depresivă din cauza asta, nu mai pot purta nimic. Îţi dai seama, am luat 9 kilograme în plus. Sunt leneşă, merg doar la sala de masă. După ce m-am îngrăşat trei kilograme, m-am dus să mă operez, dar m-a trimis ca să mă mai îngraş. M-am documentat ce să mănânc pentru a mă îngrăşa. Am băut multe sucuri, am mâncat multe sandvişuri, prăjituri. Acum mă menţin până mă operez. Am înţeles că este o operaţie grea. Îmi ia de la burtă, şolduri, burtă şi de la mâini. Operaţia ţine mai mult decât cea de silicon în fese”, a spus Simona.
Simona Traşcă este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi. După mai multe încercări nereuşite, blondina şi-a găsit în sfârşit dragostea în braţele lui Vasi, un bărbat mai tânăr ca ea.