Şi-a găsit MĂDĂLINA GHENEA un iubit român? A postat o imagine pe internet şi…
Aflată într-o vizită scurtă în România pentru a îşi revedea familia, Mădălina a postat o imagine cu o masă pe care sunt puse două căni de cafea şi un mare buchet de trandafiri. Aceste indicii de duc cu gândul la faptul că frumoasa actriţă s-ar putea să fi făcut o nouă cucerire, de data una de pe planuri mioritice.
Mădălina Ghenea este o actriţă română, care şi-a început cariera ca fotomodel. S-a născut la data de 8 august 1987 la Slatina. Încă de la o vârstă fragedă a fost în lumina reflectoarelor, participând la celebra emisiune tv „Tip Top Minitop”. Timp de 7 ani, Mădălina a luat lecţii de balet, dar şi de pian. A absolvit Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina.
A atras atenţia presei din România odată cu lansarea videoclipului melodiei Il tempo tra di noi a lui Eros Ramazzotti, în care apare în rolul iubitei cunoscutului cântăreţ.