Lora şi-a lăsat concertele şi a plecat să fie alături de iubitul său. Lora şi Ionuţ se susţin unul pe celălalt indiferent de situaţii şi ştiu cum să profite de fiecare moment împreună. Cântăreaţa a postat pe contul său de Facebook o fotografie din Turcia, în care apare alături de iubitul ei.
Ultima perioada a fost una extrem de favorabilă, pentru Lora, pe toate planurile dar, cum în viaţă nu le poţi avea pe toate, solista a primit o veste care a căzut ca un trăsnet, răsturnându-i universul. După ce, în urmă cu trei ani, a trecut prin momente de coşmar, mama ei fiind diagnosticată cu cancer, acum iată că iubitul ei se confruntă cu serioase probleme de sănătate.
În urma unor dureri chinuitoare la piciorul drept şi a unor investigaţii medicale, efectuate aici, în ţară, Ionuţ Ghenu a aflat că sănătatea îi este serios şubrezită din cauza unui chist la rinichi.
Momentan, situaţia nu este alarmantă, însă intervenţia chirurgicală este obligatorie, întrucât totul se poate agrava, în cel mai scurt timp, iar chistul trebuie extirpat. Astfel, la sfatul lui Ensar Duman, cel care a ajutat-o şi în urmă cu trei ani, când mama ei a fost diagnosticată cu cancer, cei trei au plecat în Turcia, la un spital specializat pe astfel de probleme.