Sânziana Buruiană se pregăteşte de botezul fetiţei sale, şi a gândit petrecerea în cele mai mici detalii. ”Sânzi” s-a gândit la o petrecere atipică, dar dedicată celor mici, cu personaje de basm!
Sânziana Buruiană face deja ultimele pregătiri pentru petrecere, a aranjat deja cu firma de animatori şi a ajuns chiar şi la salon, pentru probe, vorbind apoi despre petrecere, la TV. Evident, vedeta evenimentului va fi Izabella Ştefania Ioana, fiica ei şi a fotbalistului Nicolae Zuluf.
”O să am personaje de basm, care îi vor picta pe cei mici. Nici nu am văzut aşa ceva, mi-am tatuat sprâncenele. O să fie o surpriză, până atunci încercăm aici ceva. O să avem şi 20 de invitaţi copii. Nu va fi culoarea roz, dar voi avea o culoare ivoire, iar a doua va avea şi un pic de roz prăfuit. În schimb, cea mică va avea o ţinută roz. Voi avea un tort roz, cu etaje multe şi foarte roz”, a spus Sânziana. (Gabriel Niculescu)