Paul Ipate a câştigat sezonul al doilea din ”Ferma Vedetelor” adjudecându-şi premiul de 50.000 de euro. Actorul declarase că ştie deja ce va face cu banii: jumătate vor susţine un scop caritabil, iar din cealaltă jumătate îşi va ajuta familia şi prietenii, doar restul păstrându-i pentru el!
Paul şi-a ţinut promisiunea şi a donat jumătate din banii câştigaţi către Hospice Casa Speranţei.
”Jumătate din bani i-am donat către Hospice Casa Speranţei, unde sunt oameni minunaţi care îngrijesc pacienţi cu boli incurabile şi, mai nou, au deschis şi o secţie de pediatrie, iar cu ceilalţi voi călători şi îi voi investi în tot ceea ce îmi aduce bucurie”, spune actorul.
Paul a postat recent o fotografie pe contul său de Instagram, unde apare cu noua sa achiziţie, un scooter Vespa, care costă în jur de 4000 euro. Paul este foarte mândru de noul său vehicul pe două roţi, care îi aduce bucurie şi abia aşteaptă să se plimbe cu el.
Paul Ipate s-a duelat în finală cu Vasile Calofir
Paul Ipate a câştigat ”proba oului ” în faţa colegului şi prietenului său Vasile Calofir. La final, după ce a aflat oficial că el este marele câştigător al ediţiei a doua din ”Ferma Vedetelor”, Paul Ipate a explicat faptul că participarea la concurs a fost pentru el o bogată experinţă de viaţă. El a explicat ce a însemnat pentru el viaţa la fermă.
”Ca-n viaţă, despre calm, cum îţi coordonezi mintea cu sufletul, psihicul cu fizicul , despre asta e vorba, despre cât de rabdător eşti, despre cât de îngăduitor eşti cu tine. Să nu fim aspri cu noi, să nu ne certăm şi să ne acceptăm până la urmă, dacă nu reuşeşti la o probă, nu-i nici o problemă, mai încercăm, eşecul e o victorie, eşecul nu trebuie să ne facă să ne oprim”.