Cel mai bogat manechin român din lume a reuşit, cu multă voinţă, să arate senzaţional la aproape cinci luni de când a născut.
Alina Nine, căci despre ea este vorba, a adoptat un stil de viaţă sănătos, cu legume, crudităţi, carne fiartă iar greutaţile unei mămici aflate la început de drum au determinat-o să slăbească rapid. Mai mult, culmea, ea are chiar mai puţine kilograme faţă de acum câţiva ani, iar fanii au numai cuvinte de laudă pentru ea şi vor să-i ştie secretul.
”Înainte să fiu model, aveam 62 de kilograme. Acum am 50 şi nu fac eforturi prea mari. Am doar un mod de viaţă care mă face fericită, sanătoasă si cu multa poftă de viaţă. Sa nu va asteptati sa spun ca folosesc lucruri scumpe. Chiar deloc! Am născut pe 8 octombrie, la New York, fetiţa a avut 3,150 kg şi 50 cm şi am adus-o pe lume pe cale naturală” le-a transmis Alina admiratorilor.Originară din Caracal, Alina Nine a reuşit să adune o avere de peste 4 milioane de euro numai din contracte de modeling şi s-a împlinit şi pe plan personal, după căsătoria cu Hatim, un marocan stabilit la Paris, unde conduce o afacere cu limuzine.(G.N.)