Mădălina Păunel sau Dalida din Focşani, aşa cum este cunoscută de public, a devenit celebră în urma postărilor ei pe reţelele de socializare, unde a făcut furoro cu videoclipurile în care interpretează melodii de petrecere.
Tânăra brunetă este foarte apreciată, atât pentru calităţile vocale, cât şi pentru aspectul său fizic, pozând în diferite ipostaze care stârnesc imaginaţia bărbaţilor. Dalida a facut senzaţie şi printre maneliştii cunoscuţi de la noi, iar mulţi dintre aceştia i-au făcut diferite propuneri, printre care şi Adi Minune sau Nicolae Guţă.
“Au fost mulţi manelişti care mi-au făcut propuneri, unele decente, altele nu prea. Nicolae Guţă mi-a zis că îi place de mine, am stat, am vorbit, el dorea mai mult, însă nu s-a întâmplat nimic. S-a purtat însă frumos şi decent. L-am cunoscut şi pe Adi Minune, iar acesta mi-a făcut o mulţime de complimente, unele cu subînţeles. Cred că şi el ar fi vrut mai mult, dar s-a terminat ca şi cu Guţă! Adrian este un băiat de milioane şi o mare voce, pentru asta îl apreciez”, ne povestea Dalida din Focşani.
Acum îi merge foarte bine, este foarte mulţumită că a progresat, a cunoscut foarte mulţi oameni care au ajutat-o să ajungă aici, deşi la început i-a fost foarte greu.
“Mama este femeie de serviciu, tata lucrează cu ziua, nu aveam o situaţie materială foarte bună, aşa că am plecat de acasă să-mi caut norocul. Am ajuns prima dată în Bucureşti şi am lucrat o perioadă cu Dan Bursuc”, ne mărturisea Dalida.
„Ştiam pe cineva care are un studio de înregistrări în Piteşti, aşa că m-am dus acolo. Am făcut câteva melodii, acestea au prins la public şi, uşor, uşor, lumea a început să ştie de mine. Am rămas în Piteşti, oraş în care locuiesc şi în prezent”, a mai spus cântăreaţa.