Antonia şi Alex Velea traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa lor, urmează să devină părinţi. Artista este la a treia sarcină şi este mai fericită ca niciodată că îi va dărui lui Velea cel de-al doilea copil.
Cine spune că femeile însărcinate nu sunt atrăgătoare, se înşeală amarnic. Antonia arată foarte bine şi se pare că formele rotunjite ale vedetei îi stârnesc imaginaţia iubitului ei, care nu s-a putut abţine nici măcar pe stradă. CANCAN.ro, site-ul nr 1 din România, l-a fotografiat pe Alex Velea în timp ce o pipăia pe Antonia pe fund. Cei doi nu se aflau nicidecum în vreun loc retras şi totuşi, artistul nu s-a putut abţine să nu-i atingă posteriorul.
Se află la a treia cezariană
Deşi îşi mai doreşte copii, medicii i-au recomandat să apeleze la cezariană pentru ultima dată, deoarece se află la numărul maxim de operaţii, pe care corpul îl poate suporta.
„Am căţei, am copii, am o relaţie frumoasă, viaţa mea nu e perfectă, dar încerc să păstrez un echilibru şi am un om lângă mine care mă ajută foarte mult. Mă simt foarte bine acum. M-am simţit rău la început, dar încep să mă simt din ce în ce mai bine. Nu am avut complicaţii, sunt foarte OK, sunt sănătoasă, doar că starea mea a fost aşa şi aşa, ştii cum se zice că fiecare sarcină diferă. Am fost foarte fericită, ne-am dorit foarte mult să mai facem un copil, eu aş mai fi făcut încă unul, dar nu mai am voie. E a treia cezariană şi nu îmi mai permite corpul, dar suntem foarte fericiţi că s-a întamplat aşa cum am planificat. Avem şi fetiţă şi băieţel, este totul foarte frumos”, a declarat Antonia.
Se declară fericiţi şi împliniţi
Antonia şi Alex au trec ut amândoi prin câte o căsnicie. Ea cu Vincenzo Castellano, cu care are o fetiţă, Maya, care se află în continuare în Italia, unde Antonia merge î n ultima vreme tot mai des. El a fost căsătorit cu mulatra Ana , dar căsnicia a eşuat într-un divorţ. Oamenii n u se căsătoresc pentru a divorţa, ci pentru a avea o familie. Antonia şi Alex au încercat să îşi facă o familie, dar nu au ales par tenerii potriviţi aşa că nu le-a ieşit din prima, poate că le va ieşi de data asta.