Noul iubit al MĂDĂLINEI GHENEA…un român. Iată indiciul care o dă de gol
Dacă până acum actriţa a iubit bărbaţi de peste hotare, acum, noul partener, pe care îl ţine deocamdată ascuns, este, de fapt, român. Ultima imagine postată pe o reţea de socializare de Mădălina este făcută în aeroportu Otopeni, iar pe masă, în afară de micul dejun, apar două reviste publicate în limba română. Semn că bărbatul misterios este un român.
Mădălina Ghenea este o actriţă română, care şi-a început cariera ca fotomodel. S-a născut la data de 8 august 1987 la Slatina. Încă de la o vârstă fragedă a fost în lumina reflectoarelor, participând la celebra emisiune tv „Tip Top Minitop”. Timp de 7 ani, Mădălina a luat lecţii de balet, dar şi de pian. A absolvit Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina. A atras atenţia presei din România odată cu lansarea videoclipului melodiei Il tempo tra di noi a lui Eros Ramazzotti, în care apare în rolul iubitei cunoscutului cântăreţ.