De când s-a aflat că Iuliana Luciu are o relaţie cu milionarul Ioan Neculaie, iar numele e pe buzele tuturor, Nicoleta, sora mai mare a fostei asistente TV, a rămas într-un con de umbră.
Nicoleta Luciu locuieşte de câţiva ani la Miercurea Ciuc, unde o are şi pe mama sa alături în creşterea celor patru copii ai săi. Vedeta vine foarte rar în Bucureşti, motiv pentru care nu mai apare la evenimentele mondene şi nici nu mai este căutată de prea multe agenţii de publicitate. Mai mult, după ce scandalul cu Iuliana Luciu a izbucnit, numele Nicoletei nu a mai fost pronunţat deloc, iar cei care o căutau voiau să afle de la ea doar informaţii despre sora ei.
”E nervosă că o sună toată lumea să o întrebe de Iuliana. Ea se simte dată la o parte. Şi aşa a suferit că s-a mutat din Bucureşti. Acum şi nebunia cu Iuliana, nimeni nu o mai caută, nu mai apare la TV, pentru ea e dureros, pentru că ea e vedeta.”, a declarat o sursă din anturajul vedetei pentru CANCAN.ro.