NICO s-a pus pe slăbit. Ce şi-a propus cântăreaţa!
Cântăreaţa Nico şi-a propus să dea jos şase kilograme pentru a avea silueta pe care şi-o doreşte. “Vreau să slăbesc, dar nu e aşa uşor, probabil că e şi vârsta care nu-mi mai permite să slăbesc imediat. Nu ţin vreo dietă. Mânânc cât se poate de sănătos, adică peşte, curcan, piept de pui. Beau foarte multă apă, apă cu lămâie, ceaiuri. De două ori pe săptămână fac sport”, ne-a mărturisit ea. Cu toate că este foarte atentă la alimentele pe care le consumă, din meniul cântăreţei nu lipseşte niciodată… ciocolata.
“Îmi iau ciocolată neagră de la Plafar şi mănânc câte o tabletă pe zi, negeşit. Acasă gătesc orice, mai puţin prăjituri pentru că, dacă gătesc şi mânânc, aşa că mai bine nu fac dulciuri în casă ca să nu fiu tentată”, a mai spus ea pentru Revista Ciao! Cum toată lumea se gândeşte la vacanţă, pentru că vara este în toi, şi cântăreaţa şi-a făcut deja planuri. “Vom merge în Deltă trei zile pentru că atât pot. Mă pregătesc să lansez un album nou şi timpul nu-mi permite”, a mai adăugat. Nico este căsătorită de 26 de ani cu compozitorul Laurenţiu Matei, cu care lucrează şi pe partea profesională. Deşi Nico şi Laurenţiu sunt căsătoriţi de mulţi ani, cei doi sunt foarte discreţi cu relaţia lor şi niciodată nu au ieşit în evidenţă cu scandaluri, cu toate că Nico ne-a spus că şi ei, ca orice cuplu, se mai ceartă din când în când, însă nu din lucruri grave. (Răzvan Sava)