Momente grele pentru Alex de la trupa ”Zero”! Cumnatul lui a fost operat de urgenţă
Alex Piscunov, toboşarul trupei ”Zero”, a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin care le-a dezvăluit prietenilor lui virtuali că a trecut prin momente dificile. Cumnatul său de origine sud-africană a ajuns de urgenţă la spital, unde a fost operat de apendicită.
Artistul a mărturisit că a fost plăcut impresionat să afle că personalul medical din instituţia medicală a refuzat să-i ia şpagă şi s-a ocupat de acesta cu profesionalism, întâmplare care l-a făcut să creadă că mai există o speranţă pentru un viitor mai bun.
”Cumnatul meu e sud-african. Aseară a fost operat de apendicită, la spitalul Elias. Evident că nu a ştiut cum funcţionează treaba la noi, că trebuie să „împingi” câte o sumă fiecărui om cu care ai de-a face. I-a explicat repede soră-mea cum merge treaba iar el, după ce a înjurat un pic, s-a conformat. Dar ce să vezi? Când a încercat să îi dea nişte bani asistentei, aceasta l-a REFUZAT!!! Aproape că l-a şi certat un pic, spunându-i că ea tratează pe toată lumea la fel, indiferent de bani! Bă, eşti nebun?!? Să avem o şansă?”, le-a spus Alex Piscunov, membrul trupei Zero, prietenilor lui virtuali.