Mihai Bobonete face parte dintr-o campanie care roagă pe români să doneze bani pentru construirea de spitale. Actorul a postat o fotografie, unde apare alături de colegul său din ''Las Fierbinţi'', cu nişte tricouri reprezentative campaniei.
”Nu zic să nu facem biserici,nu,nu, sunt bune şi bisericile ca să ne rugăm cuiva şi să credem în ceva dar fără spitale nu putem …e clară asta mai mult ca oricând. Avem nevoie de spitale curate,bine dotate,noi. Donează şi tu că de comentarii răutăcioase şi like-uri degeaba,sunt sătul,hai să folosim facebookul şi altfel”, a scris Bobonete pe contul lui de Facebook.
Fanii au reacţionat imediat la postarea actorul, dându-i replici usturătoare.
„Donează-ţi tu şi casa şi maşina, dacă tot vrei asta… ideea donaţiilor e ok, într-o mică măsură, dar să ajungem să donam pt ceva ceea ce deja plătim înzecit din munca noastră, nu mi se pare ok…”, i-a scris un prieten virtual la postare.
Bobonete replică dezamăgit: ”Ştiţi ce-am mai realizat eu cu postarea asta? Am mai dat afară de pe pagina asta încă 25 de idioţi, oameni plini de idei care nu se pupau cu nivelul meu şi al discuţiei.Hai să fie într-un ceas bun şi mai aştept! Celorlalţi vă mulţumesc pentru înţelegere!”