Lovitură teribilă pentru Borcea! Decizie radicală luată de Pelinel în privinţa bebeluşului!
Vrea să trăiască visul american
Valentina Pelinel urmează să aducă pe lume primul ei copil peste două luni. Vedeta TV se află în cele mai frumoase momente ale vieţii sale, după cum a declarat de nenumărate ori. Faptul că va deveni mamă a făcut-o să vadă altfel viaţa, să se focuseze pe lucruri care sunt cu adevărat importante: familia. Şi cum fiul ei este cel mai important în acest moment, fostul model îşi aranjează deja plecarea peste hotare, unde vrea să se stabilească. Pelinel vrea să-şi crească băieţelul departe de gura lumii, dar şi să-l ţină cât mai la distanţă de tot scandalul în care a intrat de când s-a aflat că a avut o relaţie cu Cristi Borcea. Afaceristul ar fi chiar tatăl copilului, care a fost conceput din rosul iubirii lor. Borcea, în prezent încarcerat, este căsătorit cu Alina, care a şi apărut la TV să o roage pe Valentina să-i lase soţul în pace. Despre divorţul dintre cei doi soţi s-a tot scris, însă timişoreanca se ţine tare şi nu acceptă nici în ruptul capului despărţirea de afacerist, pe care îl venerează de la 20 de ani.
De curând, Borcea le-ar fi propus celor două femei din viaţa lui să accepte situaţia, dar şi una pe cealaltă. Niciuna nu a vrut, iar Pelinel a ales că cel mai bine pentru ea ar fi să părăsească România, pentru a avea un trai liniştit. Deocamdată, Valentina nu a aduys lămuriri cu privire la tatăl copilului ei, deşi se speculează că fostul şef de la Dinamo este responsabil de acest fapt. ”Valentina nu cerşeşte iubire, nu vrea scandal, vrea linişte. Va naşte în România, cel mai probabil, ea s-a gândit la toate. Pentru că nu poate zbura cu cel mic după ce îl va aduce pe lume, ea s-a gândit că după primele luni de viaţă va pleca în România. În America va fi mult mai bine, plus că este obişnuită cu viaţa din străinătate. Are prieteni acolo, are susţinere, tot ce are nevoie. Va veni în ţară rar şi fără să spună cuiva.”, susţin surse din anturajul vedetei.
Fostul şef de la Dinamo are copii cu patru femei
Cristi Borcea este tatăl a şapte copii: trei din căsătoria cu Mihaela-Patrick (17 ani) şi gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (12 ani), doi din mariajul cu Alină-George Alexandru (4 ani) şi Gloria Elena (7 luni), unul din aventură cu avocată Simona Dana Voiculescu, o fetiţă de 8 ani, şi altul cu Valentina Pelinel, care urmează să se nască în doar cinci luni. Cristi Borcea a fost căsătorit 22 de ani cu Mihaela Borcea, de care a divorţat în 2011, iar apoi s-a căsătorit cu Alină Borcea, iar în paralel avea o relaţie cu Valentina Pelinel, care era căsătorita cu fostul om politic Cristian Boureanu.
Borcea, judecat în două dosare
Fostul şef de la Dinamo se află în arestul Capitalei de câteva luni, după ce numele lui a apărut în dosarul în care judecătoarea Geanina Terceanu este acuzată, alături de fraţii Victor şi Ioan Becali, că ar fi primit 220.000 de euro pentru a da o soluţie de achitare în dosarul „Transferurilor”. Procurorii DNA deţin probe că Terceanu ar fi fost cea care ar fi pus la punct toate detaliile afacerii, inclusiv circul pe care l-a făcut Giovani Becali în sală de judecată. Până să fie adus în Arestul Central, din aprilie 2014, când a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”, Borcea a fost închis în Penitenciarul Poartă Albă Constanţa.
Eva Stan