Să fii artist presupune să treci prin mai multe schimbări de look pentru a te adapta tendinţelor, dar şi pentru a fi în ton cu piesele pe care le scoţi. Pentru asta uneori cântăreţii recurg la culori excentrice, la un look ieşit din comun, sau la o tunsoare prin care să-i surprindă pe toţi, iar Kamelia ştie cel mai bine ce presupune meseria pe care şi-a ales-o
’’Aş accepta anumite lucruri, altele nu. Depinde. Adevărul este că mereu m-am întrebat cum mi-ar sta tunsă zero, dar nu cred că aş merge niciodată până la capăt. Îmi place prea mult părul meu. Sunt puţin mai conservatoare: mereu am avut părul lung şi nu l-am vopsit niciodată”, a spus ea pentru revista SPY. Atunci când devii cunoscut ai parte şi de fani, care uneori pot fi mai insistenţi decât ţi-ai fi imaginat, iar pentru acest lucru trebuie să ştii să faci faţă situaţiilor de acest gen.
“Am fost cerută de mai mulţi fani în căsătorie. Toate propunerile au fost prin intermediul internetului, prin mesaje pe pagina mea oficială de Facebook, Instagram, Twitter sau prin comentarii la piesele mele de pe You Tube. Fanii mei sunt destul de decenţi”, a povestit ea. Kamelia s-a lansat în 2000, iar unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt “Change” pe care o cântă alături de Puya. În 2014, Kamelia a fost prezentă în top 100 cele mai difuzate piese din România, pe locul 30, cu melodia „Piesa mea preferată” împreună cu Vescan.
Răzvan Sava