+comentarii(0Cornel Ilie de la ”Vunk” este un tatic desăvârşit. Artistul nu îşi lasă soţia singură nici atunci când trebuie să o plimbe pe fetiţa lor, aşa că împinge mândru căruciorul!
Cornel este foarte fericit în postura de cap al familiei, atunci când se află alături de fetele lui! Solistul a ignorat vremea rece din Capitală, prezentă în aceste zile, şi a scos-o la aer pe fiica lui, laolaltă cu soţia, frumoasa Eliza. CANCAN.ro i-a fotografiat într-un parc din nordul Capitalei, în plină ”Operaţiune de plimbare a bebeluşului”. Cornel este ”la volanul” căruciorului modern, în care doarme fiica lui, Zara, iar alături îi zâmbeşte fericită Eliza. Caci, aşa cum spune o vorbă din bătrâni, barbatul e fericit si armonia domneşte în casă, când femeia e fericită. Când nu, lucrurile încep să o ia razna!
Dacă momentele în care i-am surprins sunt fix in mijlocul străzii, la aer curat, tot pe stradă a luat loc şi idila dintre ei şi…căsătoria. „Pe Eliza am văzut-o pe stradă. M-a făcut să tresalt şi să întorc capul după ea, însă asta a fost tot atunci. Ceva mai târziu am revăzut-o şi atunci am găsit-o. Mi-a fost uşor cu Facebook-ul. Am cerut-o de soţie tot pe stradă, în locul unde ne-am întâlnit. Este o intersecţie micuţă. Îmi aduc aminte că era ziua mamei mele. I-am zis să facem o poză, pe stradă acolo, dar eu am filmat momentul, pentru că am zis că aşa ceva trebuie să-mi rămână amintire” spunea, emoţionat, Cornel.
(G.N.)