Gigi Becali a jurat că nu pică în păcat şi nu-şi face cont pe reţelele de socializare, însă se pare că dorinţa lui nu contează pentru cei care vor să profite de pe urma notorietăţii sale! În urmă cu câteva săptămâni Gigi Becali are pagină oficială de Facebook şi... oferă cadou telefoane scumpe în schimbul unui ”LIKE”.
Gigi Becali a subliniat în nenumărate rânduri faptul că nu are cont pe nicio reţea de socializare, motivând că el consideră un păcat mediul virtual. Asta nu înseamnă că paginile cu numele latifundiarului nu există şi nu strâng zeci de mii de aprecieri de la internauţi naivi.
La sfârşitul lunii octombrie a fost creată pagina Gigi Becali Oficial, unde de curând a apărut un anunţ făcut în numele familiei latifundiarului. Administratorul paginii se foloseşte de imaginea latifundiarului şi a familiei lui, chiar vorbeşte în numele acestuia. De curând, a postat un mesaj prin intermediul căruia anunţa că oferă cadou 6 telefoane în schimbul Like-urilor care să ajute pagina să crească.
”Buna seara Romania,cu ocazia deschiderii paginii Oficiale a Familiei mele de Facebook, noi Familia Becali am hotarat sa oferim 40 de Telefoane iPhone 6S Gold ca Sa facem 40 de peesoane Mai fericire de CRACIUN, tot ce trebuie sa faceti este sa dati Like la Pagina noastra sa dati SHARE la aceasta postare dupa ce ati facut toate astea lasati in comentariu „Particip”,cine nu crede este rugat sa nu participe,extragerea va avea loc pe data de 22.12.2016. Mult Succes”, este mesajul care apare pe pagina de Facebook Gigi Becali Oficial, creată în 30 octombrie.
Peste 119.000 de persoane discută despre acest subiect şi peste 30.000 de internauţi au dat Like paginii Gigi Becali Oficial.