Gestul incredibil făcut de FLORIN SALAM pentru copilul nenăscut! Ce decizie a luat manelistul
Salam este decis să îi asigure viitorul copilului pe care, acum, Roxana Dobre îl poartă în pântec. Aşa că, de curând, cântăreţul a mers la bancă, loc în care, fără să stea prea mult pe gânduri, a cerut deschiderea unui cont pe care, de-a lungul viitoarelor luni, îl va alimenta din greu cu bani, el fiind decis ca, până în momentul în care se va naşte micuţul să aibă strânşi, în contul respectiv, câteva sute de mii de euro.
Florin Salam şi Roxana Dobre s-au cunoscut în vara anului 2014, într-un club din Bucureşti, iar dragostea dintre cei doi a fost una la prima vedere. Relaţia lor a devenit stabilă, după ce cântăreţul de manele s-a ocupat de funeraliile tatălui Roxanei. Roxana Dobre a adus pe lume, anul trecut o fetiţă sănătoasă care a primit numele de Jacqueline Maria.