”GEMENI”. Anunţul făcut în direct de MARCEL TOADER ŞI MARIA CONSTANTIN
Omul de afaceri a fost prezent la emisiunea „Vorbeşte lumea” de la ProTV, unde a povestit că în Cipru relaţia lor s-a sudat cu adevărat, iar timpul petrecut acolo îi consideră luna de miere pe care nu au avut-o până acum.
„A fost luna de miere pe care nu am avut-o până acum şi o experienţă cu adevărat specială. Relaţia noastră a evoluat foarte mult acolo. Am învăţat să ne mulţumim cu puţin, să ne sprijinim unul pe altul. Dar vă spun sincer că acum suntem mult mai apropiaţi decât eram înainte să plecăm în Cipru. Ne dorim foarte mult copii, dar nu i-am programat, eu sincer, mi-aş dori gemeni”, a spus Marcel Toader.
În vârstă de 28 de ani, Maria Constantin a mai fost căsătorită o dată. Din prima căsătorie interpreta de muzică populară are un băiat. Maria Constantin s-a căsătorit cu Marcel Toader în septembrie anul trecut. În trecut, actualul soţ al Mariei Constantin a mai avut două mariaje: unul alături de Anamaria Ferentz, altul alături de Gabriela Cristea.