GABRIELA CRISTEA trece prin momente cumplite, după medicii i-au tăiat piciorul tatălui ei! Care este starea bărbatului în aceste momente
Eugen Cristea (66 ani), tatăl Gabrielei, se confruntă de ceva vreme cu probleme grave de sănătate. Bărbatul a fost internat într-un spital din Capitală, iar după ce medicii i-au făcut analize, au fost nevoiţi să recurgă la amputarea piciorului.
Intervenţia care a fost menită să-i salveze viaţa a avut loc vinery, iar acum se află sub observaţia medicilor. De altfel, Eugen Cristea suferă de ateroscleroză şi de diabet zaharat, iar sistemul circulator este într-o stare mai mult decât proastă, ateroamele blocându-i artere importante.
Bruneta se află în război cu familia ei de 21 de ani, de când a plecat de acasă. Atunci, vedeta tv a rupt orice legătură cu părinţii şi nu a vrut să mai ştie nimic de ei. Gabriela Cristea nu a fost la înmormântarea propriei mame şi nu a sărit în ajutorul tatălui ei când a aflat că acesta a ajuns pe patul de spital. Anii au trecut, iar înţelepciunea câştigată odată cu vârsta pare s-o aducă pe Gabriela Cristea pe calea cea bună. Se pare că lucrurile s-au mai reglat între Gabriela şi tatăl ei, atât prezentatoarea, cât şi soţul ei, Tavi Clonda îl vizitează zi de zi pe bărbat.