Cuplul pe care l-au format Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea a fost unul dintre cele mai mediatizate din showbiz-ul nostru autohton. S-au iubit cu patimă timp de trei ani de zile şi îşi declarau iubirea ori de câte ori apăreau în public.
După numeroase certuri, despărţiri, împăcări şi declaraţii de iubire, Adrian Cristea şi-a luat bajajele de la fosta lui iubită şi a plecat, nu în vreo vacanţă, ci spre vechiul său apartament de burlac, din Capitală.
Bianca începea o frumoasă poveste de iubire cu băiatul de la METEO
Datorită emisiunii ”Dansez pentru tine”, Bianca avea să lase în urmă tot ce trăise cu ”prinţul” Cristea, şi urma să se scrie o nouă poveste, de această dată cu Victor Slav. Blonda părea că şi-a găsit liniştea şi sufletul pereche şi se declara o femeie împlinită, astfel Bianca şi Victor au decis să se căsătorească.
În toamna anului 2013, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav au spus ” Da” în faţa Domnului, fiind declarată fără niciun dubiu nunta anului. 260 de invitaţi, 200 de bodyguarzi, meniu de 100 de euro, rochie de 5.000 de euro şi nunta de 70.000 – acesta este inventarul în cifre pentru nunta care a avut loc la un local de lux din Capitala. Din păcate, mariajul lor nu a durat decât câteva luni, din cauza infidelităţii Biancăi, care a petrecut un weekend la Paris, cu nimeni altul, decât fostul iubit, Adrian Cristea. Cum spune şi o vorbă din popor ”timpul vindecă orice rană”, i s-a potrivit mănuşă fostului prezentator de la METEO, deoarece a trecut peste infidelitatea fostei soţii, acum formează din nou un cuplu, ba chiar încearcă să-şi consolideze relaţia, prin conceperea unui copil.
Se pare că destinul se încăpăţânează să îi aducă din nou împreună pe Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea, aceştia o să fie prezenţi amândoi în cadrul Târgului ”GHIDUL MIRESEI” de la Romexpo, care o să aibă loc weekend-ul ce urmează (6-8 mai), blonda îşi prezintă rochiile pe care le creează, preţurile fiind accesibile pentru orice buzunar, comparativ cu preţurile costumelor lui Cristea, care sunt destul de piperate.
Bianca, prinsă într-un triunghi amoros
Bianca Drăguşanu a avut un moment de cumpănă, în care nu îşi găsea liniştea pe plan sentimental. Fosta roşcată era la un pas să se împace cu Victor Slav, însă revederea cu Adrian Cristea i-a dat planurile peste cap, Slav fiind foarte supărat, după ce a văzut fotografiile făcute de CANCAN.ro, ieşind dintr-un hotel de lux din Capitală.