Scandal monstru în platoul emisiunii lui Mădălin Ionescu. Fiul Luminiţei Anghel, David (20 de ani), şi mama biologică a Măriucăi (10 ani), Angelica Constantin, s-au certat ca la uşa cortului. Discuţia părea să fie una civilizată, dar a degenerat când cei doi au început să-şi arunce cuvinte grele.
Toată vara, Luminiţa Anghel (47 de ani) şi fiul ei adoptiv, David, au fost într-un continuu război. Acum, tânărul s-a luat la ceartă şi cu mama biologică a Măriucăi, fetiţa adoptată de Luminiţa. Angelica Constantin susţine că fetiţa ei, Măriuca a fost bătută de David: „Nu o suferea. O bătea, îi aducea înjurii. Mi-a povestit altcineva, am întrebat fetiţa: «E adevărat că David s-a luat de tine?» Da, mami, mă înjura. Îi zicea că e ţigancă şi că n-o să-i ia locul”.
David a negat vehement acuzaţiile şi a avut o reacţie neaşteptată: „Eu am o întrebare pentru doamna Angelica. Cu ce scop a venit la TV? Unde e fetiţa? De ce nu este la dumneavoastră? Nu cred că vrei să ieşi bătută de aici. Poate-mi scapă vreo stângă în gură. Nu-ţi permit să te iei de mama mea. Nu am bătut-o vreodată pe Măriuca. Am fost în vacanţe împreună”.
,,O să plăteşti foarte scump’’
Totuşi, la un moment dat conflictul dintre cei doi a degenerat, iar David a sărit la bătaie şi a împins-o pe femeie. În acel moment, Mădălin Ionescu şi Andreea l-au scos pe acesta din platou: ”Vine o cerşetoare să-mi dea lecţii de viaţă. O să plăteşti foarte scump. O să-ţi iau tot ce ai mai scump.”, i-a spus David după ce a revenit din platou.