”Felicia de la Vox”, din luna de miere, direct pe patul de spital! Femeia de afaceri trece prin clipe cumplite!
În anii 90’, Felicia Medawar, cunoscută drept Felicia de la Vox, era considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Pe atunci, ea s-a căsătorit cu omul de afaceri Georges Medawar, de care a divorţat cu scandal anul trecut. Femeia a fost acuzată de soţul ei că l-ar fi înşelat cu fotbalistul Dacian Varga, iar acum se luptă în instanţă pentru avere.
Între timp, focoasa brunetă şi-a refăcut viaţa cu un tânăr de 25 de ani, Geani Stoica. Deşi sunt împreună de numai câteva luni, cei doi s-au şi căsătorit civil în urmă cu două săptămâni, şi urmează să devină părinţi la sfârşitul acestui an. De curând, Felicia şi Geani s-au întors din luna de miere, pe care au petrecut-o peste hotare, într-un lux absolut. Tânărul este îndrăgostit până peste urechi de soţia lui, pe care o copleşeşte cu cadouri scumpe.
De la bal, la spital!
Din păcate, fericirea lor nu a durat prea mult, pentru că, de la aeroport, cei doi proaspeţi însurăţei au ajuns direct la spital. Motivul? Geani s-a simţit extrem de rău:”A avut dureri îngrozitoare de cap, nu suporta lumina, nu mai rezista să stea aşa. Felicia s-a speriat şi l-a dus la spital, unde medicii i-au făcut analize amănunţite, inclusiv computer tomograf. Încă nu au aflat ce are, se tem să nu fie ceva grav. Geani e acum pe perfuzii, i se administrează calmante ca să se poată odihneşte şi aşteaptă să vadă ce trebuie să facă mai departe. Păcat că s-a întâmplat acest lucru într-un moment în care erau extrem de fericiţi”, a declarat un apropiat al celor doi, pentru CANCAN.ro, site-ul numaru unu în Romania.
Andreea Negoiţă