Adda Burton (25 ani), protagonistă în urmă cu câţiva ani a celebrului serial „Cărduţii“ din revista Spy , îşi continuă viaţa de lux cu care a obişnuit-o mama ei, Tina Burton, căreia i se mai spune şi Regina Imobiliarelor. Averea Tinei Burton a fost estimată la peste 100 de milioane de euro, o avere considerabilă, care se reflect perfect în stilul de viaţă al Addei.
Adda îşi permite orice. Îşi permite să conducă pe Lacul Snagov – ceea ce face şi în aceste poze – o barcă inscripţionată cu numele ei, dar ea mai conduce, chiar dacă nu pe Lacul Snagov, căci nici n-ar avea cum, şi tot felul de maşini de lux, printer care un Ferrari F430 Spider, în valoare de aproximativ 180.000 de euro.
Într-o zi banală de lucru, în care, ca de obicei, nu are nimic de făcut, Adda poate avea asupra ei o avere – tezaurizată în haine, bijuterii, genţi, maşină, bani – de aproape 300.000 de euro sau chiar mai mult, ţinutele acesteia pot ajunge cu succes să fie admirate pe verdict.ro, site-ul nr 1 de fashion review din România. Să ieşi în oraş cu aproape jumătate milion de euro asupra ta e ceva la care nu oricine poate visa. Sau, dacă poate, acesta rămâne doar un vis. Adda, în schimb, poate trăi ceea ce alţii doar visează, însă aşa arată viaţa ei, ca un dulce vis. În pozele de faţă, ea face o plimbare pe lac împreună cu nişte prieteni, apoi debarcă pe o terasă care reprezintă un fel de epicentru al fiţelor. Sentimentul românesc al fiţei există şi funcţionează.
În anul 2014, Adda s-a ales cu dosar penal
În urmă cu doi ani, Adda Burton şi-a petrecut noaptea într-un club şi apoi s-a urcat la volanul maşinii sale, fiind oprită de poliţişti într-o intersecţie din Capitală. Tânăra era băută şi avea 1,01 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Tânăra a fost dusă la IML pentru probe biologice, dar a refuzat să dea sânge.
Răzvan Sava