Cezar Ouatu a mers de curând la restaurant împreună cu iubita lui, aceeaşi cu care, la începutul acestui an, a fost fotografiat la mall, în timp ce se certau.
Atunci, în toiul certei, ea i-a cerut cheile de la maşină, dar Cezar a refuzat să i le dea. De această dată, Cezar şi iubita lui nu s-au mai certat, ba din contră, atmosfera a fost una destinsă, relaxată, chiar veselă. De data asta, sunt bine unul în compania celuilalt.
Întâmplarea – care, poate, nici măcar nu e întâmplare – face ca iubita lui Cezar Ouatu să semene foarte bine cu fost lui iubită, Andreea Petria, de la care, vara trecută, cântăreţul a încasat o cruntă lovitură sub centură, atunci când ea l-a părăsit la scurt timă după ce îi acceptase cererea în căsătorie. Fuseseră împreună vreme de cinci ani, doar că ea era mai mereu pe drumuri, fiind stewardeză, iar el, ca locuitor al oraşului Milano.
Primul moment de criză al relaţiei lor a survenit în 2012, atunci când el s-a îndrăgostit de soprana Angela Gheorghiu. Totuşi, la începutul anului trecut, flacăra iubirii s-a reaprins între el şi Andreea, dar numai pentru a se stinge definitiv, nu înainte ca el să o ceară de soţie chiar în cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva“, de la Antena 1, iar ea să zică DA, după care, la scurt timp, BA.
O asemenea lovitură e una greu de suportat, dar aşa cum se poate observa şi în imagini, Cezar pare să stea bine cu morarul. Cel mai probabil îl ajută şi şapca roşie de pe cap.
Răzvan Sava