Deşi a trecut printr-un divorţ, Diana Dumitrescu şi-a regăsit liniştea alături de Alin Boroi, de care este foarte îndrăgostită, doar că cererea în căsătorie se cam lasă aşteptată. CANCAN.ro, site-ul nr 1 din România, a surprins o discuţie în care buna ei prietenă a dat-o de gol pe Diana Dumitrescu. Cele două au devenit foarte bune prietene încă din perioada în care jucau împreună în primele telenovele româneşti.
Prezente la deschiderea unui magazin de bijuterii cu diamante, Diana Dumitrescu a probat câteva inele de logodnă, iar prietena ei nu s-a putut abţine. Mai în glumă, mai în serios, se pare că blonda îşi doreşte să-şi oficializeze relaţia pe care o are în acest present, doar că iubitul ei nu s-a decis încă.
”Nebuno, abia aştepţi să primeşti inelul!”, i-a spus râzând Doiniţa Oancea, la care blonda i-a răspuns, tot în acelaşi spirit de glumă: ,,Da, tot aştept, dar nu mai vine!‘’.
Ultimii ani au fost, pentru Diana Dumitrescu, plini de încercări. După divorţul de Ducu Ion, actriţa a trecut printr-o perioadă neagră şi a fost chiar în depresie o bună perioadă. După câteva relaţii eşuate, Diana Dumitrescu pare să-şi fi găsit echilibrul în braţele noului ei iubit.
De când are o relaţie stabilă, actriţa şi-a schimbat complet starea de spirit şi pare o altă persoană. Mult mai optimistă, Diana Dumitrescu le sfătuieşte acum pe cele care trec prin perioade nefaste să-şi conştientizeze greşelile şi să meargă mai departe, fără să privească în urmă. Chiar dacă nu mai apare pe micile ecrane, Diana se ocupă de blogul personal, cât şi de o serie de proiecte profesionale.
A devenit celebră datorită telenovelelor
În vara lui 2004, Diana Dumitrescu a participat la concursul Miss World România, concurs difuzat şi pe postul Protv, unde a câştigat premiul de Popularitate. De acolo, deoarece în CV-ul ei scria că urmează facultatea de Teatru, a fost chemată, în vară lui 2005 să dea un casting, pentru unul din rolurile din telenovelă Păcatele Evei, pe care l-a luat şi a hotărât împreună cu părinţii săi să se mute în Capitală.