Deşi are o datorie de 51 milioane E la stat, maharajul Sectorul 3 e mărinimos cu noua cucerire. A ”spart” o avere cu amanta după divorţ, în nici şase luni de relaţie!
Din Boracay în Dubai / Cu primarul eu plecai
Andreea Mirică a urmat întocmai aceste instrucţiuni. Combinată cu Robert Negoiţă cam cu binişor înainte ca acesta să se despartă de fosta nevastă, Sorina Docuz, Andreea a fost plimbată de ”boss-ul de la 3” cam prin toate locurile unde visăm noi să ajungem imediat după ce câştigăm premiul cel mare la loto. Faptul că a fost o lungă paralelă este dovedit de multiplele poze de pe Instagram ul ei, care până de curând a fost închis, că deh, au fost alegeri etc. Parte din ele vi le prezentăm aici.
Dubai, Boracay, New York, orice vă puteţi gândi, Andreea are poze pe Facebook de peste tot. Are mai multe poze din destinaţii exotice şi scumpe decât site-urile agenţiilor de turism. A fost şi-n Istanbul, staţi liniştiţi. Ne şi mirăm c-au lăsat-o să treacă de intrarea de la aeroport, că pe-acolo le e cam frică de bombe, fie ele şi sexy, aşa cum se dă. Cea mai tare poză este postată pe 10 iulie ….ea cu robert făcând parasailing, pe relaxare, în Boracay!
Probabil s-au gândit că dacă Mazăre -ultimul primar celebru care practica parasailingul a păţit ce-a păţit – o fi la noi la mare cu ghinion să faci d-astea, aşa că mai bine afară! Întrebarea e în câte vacanţe merge acest primar, totuşi, adică dacă te uiţi la contul ei de Instagram e numai în vacanţă. Din ce am aflat în toate cu el.
Robert, boss-ul de la ”3”, bătrâneţe cu multă tinereţe
Aşa cum cel mai citit site din România, cancan.ro, vă anunţa încă de la începutul anului (amănunte AICI), Robert Negoiţă s-a plictisit de prea bătrâna Sorina (doar cu 19 ani mai tânără) şi a făcut o schimbare după pofta inimii şi a şliţului: a ieşit Sorina, a intrat Andreea, cu 20 de ani mai tânără şi cu mai multe titluri de miss decât ”fosta” la activ.
Ce voiam să te rugăm, Andreea, ne spui şi nouă când ajungi în Noua Zeelandă? Că avem o mătuşă acolo care ne tot bate la cap să-i trimitem două borcane de zacuscă, vezi numai să nu ţi se spargă pe avion, te rugăm! Altfel, rugăm cititorii noştri, mai informaţi cu mult ca mulţi alţii, să ne scrie detalii picante despre romanticul cuplu, dar şi despre ea la celebra pont@cancan.ro!
Ana Manole