DELIA, enervată la maxim! Ce a determinat-o pe cântăreaţă să răbufnească ”Frate, lasă-mă în pace…”
Artista declară că oamenii sunt foarte obositori şi sunt obsedaţi să facă poze cu ea, oriunde s-ar afla, chiar şi la înmormântare
”Pe Instagram intru de plăcere. Pe Facebook ai un public pe care nu prea îl poţi tria. Foarte mulţi l-au descoperit şi intră oameni de la care nu poţi avea pretenţii. Pe Insta pot pune tot ce îmi place mie. Oamenii sunt foarte obositori. Sunt în stare să te oprească din orice! Mă mai opreşte câte unul şi îi zic: „serios, îmi strici ora de sport, frate, lasă-mă în pace“. „Dar te rog, fă o poză…“ Nu înţeleg. Ei consideră că e dreptul lor, doar pentru că apari la televizor să fii la dispoziţia lor. „Cum, nu faci poză cu fii-miu?“ „Nu.“ E lumea în stare şi la înmormântare să îţi ceară să faci poză. Mi s-a întâmplat. „Îmi pare rău pentru răposatul, dar… mă bucur că v-am cunoscut!“ Serios?! Ăştia sunt oamenii. Şi, mai nou, la concerte, dacă nu şi-au făcut poză şi nu postează pe Facebook… e ca şi cum n-au fost acolo”, spune cântăreaţa conform viva.ro.