DELIA dă cărţile pe faţă şi recunoaşte că e grasă. ”Sunt apetisantă ca o friptură rumenită la cuptor”
Delia îşi cunoaşte la perfecţie potenţialul propriei siluete, ştie că mâncarea merge mână-n mână cu sexul, dar mai bine să o lăsăm pe ea să ne spună ce şi cum.
‘’Mâncatul ăsta vinovat a ajuns să fie una dintre cele mai mari plăceri din lumea asta. Mai mare decât sexul uneori. Uneori după sex. Dar să dea naiba dacă nu sunt frumoasă de pic aşa cum sunt. Şi dacă sunt grasă, atunci decretez că grasele sunt de vis. Să se ştie. Toată lumea ar trebui să fie grasă. Ei bine! Da, Mamă, sunt grasă! Pentru că altfel nu mă poţi vedea. Şi n-am nevoie de salata ta. Nu-mi spune că nu ai fost şi tu aşa, cândva! Exagerez, să nu ne panicăm. Ştiu că sunt apetisantă. Ca o friptură rumenită la cuptor. Dar mai bine exagerez eu decât alţii. Recunosc. Nu sunt grasă, doar mănânc mult’’, a scris Delia pe serenity.ro.
Ca o dovadă, încă una, că Delia este cât se poate de relaxată şi că se simte confortabil în pielea ei este îmbrăcămintea cu care se produce în aceste poze. Delia e îmbrăcată, ca de obicei, foarte colorat, pantalonii de trening, largi, de pe ea nu o avantajează deloc, şi nici măcar nu sunt negri, dar ei nici că-i pasă, şi uneori e bine să nu îţi pese.
Ea şi soţul ei, Răzvan Munteanu, îşi caută mobilă pentru noul lor apartament din zona de nord Capitalei, un penthouse de 400 mp, al cărui preţ s-ar fi ridicat, se pare, la 1,4 milioane de euro! Totuşi, după ce au achitat preţul, Deliei şi lui Răzvan le-au mai rămas ceva bani şi pentru mâncare.
‘’Sunt gurmandă! Îmi place viaţa, iar mâncarea e una dintre plăcerile vieţii. S-au făcut foarte multe studii pe subiectul ăsta şi s- a demonstrat că, în general, oamenii care sunt plini de viaţă, fericiţi, iubesc şi mâncarea bună. Eu sunt unul dintre aceşti oameni. Îmi e aproape imposibil să nu mănânc paste, fructe de mare, sushi’’, mai spune cântăreaţa.Delia refuză să se pună de-a curmezişul propriilor pofte doar pentru că există acestă prejudecată a perecţiunii.
‘’Unei femei urâte nu i se găseşte nici o scuză. Nici frumuşică dacă eşti, nu scapi. Trebuie să fii perfectă şi, în lupta disperată de a fi perfectă, vei duce un război permanent cu tine. Ah şi ce greu e. Că peste tot unde te întorci capul usnt zeci de vitrine cu mii de amandine care te imploră să faci cunoştinţă cu ele. Doi cartofi copţi, umpluţi cu smântână şi bacon, îţi fac cu ochiul languros, deşănţat de languros. Şi tu trebuie să treci pe lângă toate şi să spui: >. Dar nu poţi pentru că nu vrei!’’, declară Delia.
Răzvan Sava